Echipa de mini-fotbal a Colegiului „Iulia Hașdeu” din Cahul a ocupat poziția secundă în etapa finală a Turneului Republican de mini-fotbal „Liga Studențească”. Sportivii au marcat 44 de goluri în porțile adversarilor și au adus cupa de argint la Cahul.
În prima etapă a competiției, elevii Colegiului „Iulia Hașdeu” au concurat cu centrele de excelență și colegiile din zona de sud pentru a obține dreptul de a participa în etapa intermediară. Astfel, la data de 17 octombire, sportivii au întâlnit pe teren echipa Colegiului din Comrat, pe care au învins-o cu scorul de 12:0, a Colegiului din Svetlîi pe care au devansat-o cu scorul de 7 la 5 și a Colegiului de Medicină din Cahul, scor final 9:0.
După victoriile obținute din etapa locală, cahulenii au mers la Chișinău unde timp de două zile, (7-8 noiembrie) au avut patru meciuri. Prima echipă întâlnită pe teren a fost cea a Centrului de Excelență în Economie și Finanțe, care după o luptă încordată a reușit să se impună în fața tinerilor de la Cahul cu scorul de 3 la 2.
După o analiză a greșelilor și schimbarea strategiei de joc, cahulenii nu au lăsat șanse următorilor adversari, devansând echipa Colegiului Tehnic Agricol din Soroca cu 3 la 0 și cea a Colegiului de Medicină din Ungheni cu 5:1.
Pentru dreptul de a juca în finala mare, elevii Colegiului „Iulia Hașdeu” din Cahul au ieșit pe teren cu echipa Colegiului Politehnic din Bălți. Forțele au fost egale, amebele echipe au arătat joc frumos atât în defensivă cât și în atac fapt datorită căruia meciul s-a terminat cu scorul egal 1:1 și au fost anunțate lovituri de departajare. Tinerii din Cahul au învins în lupta psihologică și au obținut victoria, scor 4:2.
În meciul decisiv care a avut loc pe data de 14 noiembrie, cahulenii au început bine, fiind cei care au marcat golul de deschidere în poarta Centrului de Excelenţă în Construcţii din Chișinău, însă gazdele au reușit să egaleze, iar ulterior și să iasă învingători cu scorul de 3 la 1 și să obțină locul de frunte în competiție.
Podiumul a fost completat de Centrul de Excelenţă în Economie şi Finanţe, Chișinău, care a trecut în finala mică de Colegiul Politehnic, Bălți.
În total, în cadrul „Ligii Studențești” au participat 43 de echipe a Centrelor de Excelență și Colegii din toată Republica Moldova.
Competiția a fost organizată de Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării al R. Moldova în parteneriat cu Federația Moldovenească de Fotbal, Consiliul Rectorilor din Moldova, Federația Sportului Universitar din Moldova și Asociația Colegiilor „ProCollegium”, cu prilejul Zilei Internaționale a Studenților.
LISTA ELEVILOR CE AU DEPUS CERERI DE CAZARE ÎN CĂMIN PENTRU ANUL DE STUDII 2020 - 2021
În Atenția elevilor Colegiului ”Iulia Hasdeu” din Cahul
ÎN ATENȚIA ELEVILOR COLEGIULUI „IULIA HASDEU”
PRACTICA DE INITIERE ÎN SPECIALITATE LA INFORMATICĂ