1 Decembrie este o zi
emblematică în destinul
românilor. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a însemnat momentul, când toate provinciile
istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat
național, România.
Sacrificiul uman de
acum un secol a făcut posibilă împlinirea unui vis măreț de secole. Fără
educație, fără cărturari, fără școală, fără marii noștri înaintași,
intelectuali și țărani vrednici, nu ar fi fost posibilă împlinirea acestui vis
sacru.
Astăzi societatea
este marcată de crize morale profunde, de lipsa reperelor, a modelelor de
conduită. Instituția noastră consideră de mare necesitate sensibilizarea
tinerilor prin împrospătarea memoriei, valorificarea faptelor frumoase ale
înaintașilor, cultivarea respectului față de tradiții implicarea în viața
comunității.
În contextul acestei mari sărbători, profesori și elevi s-au implicat în organizarea unui scenariu extradidactic oferind atât elevilor noștri, cât și celor care sunt interesați de activitățile Colegiului „Iulia Hasdeu”, un exemplu pozitiv.
În prima parte a
zilei au avut loc manifestări artistice. Elevi și profesori au dat glas unor
cântece și poezii uitate, cultivând
sentimente înălțătoare și dragoste pentru frumos.
Programul a
continuat, în partea a doua a zilei, cu Conferința științifică organizată de
profesorii de istorie, Rența Valentina (grad didactic superior) și Bostănel
Sabrina (grad didactic superior), intitulată semnificativ „1 Decembrie 1918 –
Ei au făcut Unirea”. În cadrul conferinței au fost evocate nume importante care
au participat la săvârșirea Marii Uniri, Ion Inculeț, Elena Alistar. De
asemenea, au fost amintite personalități din județul Cahul și Izmail (Sudul
Basarabiei istorice) Gheorghe Mare, Chiril Zbierea, Neculae Ciornei, Gheorghe Stavriu,
Diaconovici Vladimir.
Considerăm că această zi frumoasă va rămâne în memoria elevilor și a profesorilor, plecând acasă cu lecția învățată: SĂ NE CINSTIM STRĂMOȘII PENTRU CURAJ ȘI FAPTE BUNE, SĂ NE AMINTIM DE GLORIILE STRĂBUNE. La mulți ani!
LISTA ELEVILOR CE AU DEPUS CERERI DE CAZARE ÎN CĂMIN PENTRU ANUL DE STUDII 2020 - 2021
În Atenția elevilor Colegiului ”Iulia Hasdeu” din Cahul
ÎN ATENȚIA ELEVILOR COLEGIULUI „IULIA HASDEU”
PRACTICA DE INITIERE ÎN SPECIALITATE LA INFORMATICĂ